În prezent, statele americane gestionează active în valoare de zeci de miliarde de dolari, inclusiv conturi bancare, acțiuni și indemnizații aferente polițelor de asigurare de viață, pentru care nimeni nu a revendicat până acum drepturile.

Situația este complicată de faptul că dreptul succesoral american și procedurile de administrare a succesiunilor (probate), precum și problematica „moștenirilor nerevendicate” și a bunurilor nerevendicate (Unclaimed Property / Escheat), reprezintă domenii extrem de vaste. Acest lucru se datorează faptului că în Statele Unite nu există un cod federal unic în materie de moștenire.

Ce se poate spune, totuși, în general despre procedurile succesorale din SUA?

În Statele Unite, procedura de administrare a succesiunii, denumită în general probate, depinde în principal de existența sau inexistența unui testament valabil lăsat de persoana decedată: succesiune testamentară (testate) sau succesiune legală, în cazul decesului fără testament (intestate).

Deoarece în SUA nu există un cod federal unic al dreptului succesoral, fiecare dintre cele 50 de state aplică propriile legi și dispune de instanțe specializate în cauze succesorale (Probate Courts; în New York, de exemplu, funcționează Surrogate’s Court). Cu toate acestea, etapele principale ale procedurii urmează o logică similară în întreaga țară.

În continuare, prezentăm procedura succesorală americană, de la etapele juridice oficiale până la soarta patrimoniilor nerevendicate.

1. Deschiderea procedurii și numirea reprezentantului succesiunii

Procedura începe, de regulă, la instanța competentă din comitatul (County) în care persoana decedată a avut ultimul domiciliu permanent.

În cazul existenței unui testament (Testate):
Persoana desemnată în testament în calitate de executor testamentar (Executor) depune testamentul și certificatul de deces la instanță.
Instanța verifică valabilitatea testamentului și emite ulterior un document denumit Letters Testamentary, care îl autorizează pe executorul testamentar să administreze patrimoniul succesoral.

În absența unui testament (Intestate):
Dacă nu există un testament, o rudă apropiată sau o altă persoană interesată solicită instanței numirea unui administrator al succesiunii (Administrator).
Administratorul primește autorizația instanței printr-un document denumit Letters of Administration.

2. Identificarea și evaluarea bunurilor care fac parte din succesiune (Inventory)

Prima și cea mai importantă sarcină a reprezentantului desemnat al succesiunii (Executor sau Administrator) este să asigure conservarea, identificarea și evaluarea tuturor bunurilor persoanei decedate.

Trebuie identificate și inventariate conturile bancare, bunurile imobile, valorile mobiliare, bunurile personale și participațiile la societăți comerciale.
În multe cazuri, este necesară angajarea unui evaluator sau expert (Appraiser) pentru a stabili valoarea exactă de piață a bunurilor imobile sau a operelor de artă. Inventarul detaliat al bunurilor, împreună cu evaluarea acestora (Inventory and Appraisal), trebuie depus la instanță.

Important! Ce bunuri intră sub incidența procedurii succesorale?
În Statele Unite, o parte semnificativă a patrimoniului este transmisă în afara procedurii succesorale judiciare. Aceste bunuri sunt cunoscute sub denumirea de Non-Probate Assets.
Printre acestea se numără:
· bunurile imobile deținute în coproprietate cu drept de supraviețuire (Joint Tenancy with Right of Survivorship)
· conturile bancare pentru care au fost desemnați beneficiari (Payable on Death – POD)
· polițele de asigurare de viață
· bunurile transferate în trusturi (Living Trust)

Aceste bunuri sunt transferate direct beneficiarilor desemnați, fără a trece prin procedura succesorală judiciară.

3. Notificarea creditorilor și achitarea datoriilor

Legislația americană oferă creditorilor o protecție semnificativă. În general, moștenitorii pot primi partea care li se cuvine numai după achitarea tuturor datoriilor succesiunii.

Notificarea creditorilor:
Reprezentantul succesiunii are obligația de a publica un anunț în presa locală și, dacă este necesar, în publicațiile oficiale, invitând creditorii să își depună creanțele.

Termene:
În funcție de legislația statului în cauză, creditorii au, de regulă, la dispoziție între trei și patru luni pentru a-și prezenta creanțele. Cu toate acestea, în multe state se aplică termene mai lungi.

Dacă o creanță nu este formulată în termenul prevăzut de lege, posibilitatea de a o recupera pe cale legală poate fi pierdută.

Plăți:
Din patrimoniul succesoral se achită, printre altele:
· cheltuielile de înmormântare
· taxele judiciare și cheltuielile procedurii succesorale
· datoriile existente, precum datoriile aferente cardurilor de credit, obligațiile ipotecare și facturile spitalicești
· declarația fiscală finală a persoanei decedate privind impozitul pe venit și eventualele obligații fiscale restante
· eventualele impozite aplicabile moștenirii sau patrimoniului succesoral (Estate Tax)

4. Distribuirea bunurilor și încheierea procedurii

După achitarea tuturor datoriilor și impozitelor, reprezentantul succesiunii prezintă instanței un raport financiar final (Accounting), care detaliază toate veniturile și cheltuielile.

În cazul existenței unui testament:
După aprobarea instanței, bunurile rămase sunt distribuite beneficiarilor (Beneficiaries), în conformitate cu dispozițiile testamentului.

În absența unui testament (Intestate):
Bunurile sunt distribuite în conformitate cu normele privind moștenirea legală aplicabile în statul respectiv (Intestacy Laws).
Regulile diferă de la un stat la altul, însă, în general, se respectă următoarea ordine:
· soțul sau soția supraviețuitoare
· copiii
· nepoții
· părinții
· frații și surorile
· rudele mai îndepărtate, precum mătușile, unchii și verii

În unele state, patrimoniul succesoral se împarte între ramura maternă și cea paternă a familiei, în timp ce în alte state întreaga moștenire poate reveni celei mai apropiate rude care are dreptul legal de a moșteni.

5. Ce se întâmplă dacă nu există moștenitori?

În această etapă, procedura trece la faza de soluționare a cazurilor de „moștenire nerevendicată”.

Căutarea moștenitorilor
Dacă nu există rude cunoscute, instanța și administratorul succesiunii nu pot declara imediat că bunurile aparțin statului.
Aceștia au obligația de a efectua o căutare temeinică și de bună-credință a potențialilor moștenitori (Diligent Search).

În astfel de cazuri, sunt angajate frecvent companii specializate în genealogie și în identificarea moștenitorilor (Forensic Genealogists sau Probate Research Firms). Prin cercetări genealogice, acestea încearcă să identifice inclusiv rude colaterale de gradul al treilea sau al patrulea, uneori și în străinătate — de exemplu, în Europa de Est, dacă acolo au rămas rude ale unui strămoș care a emigrat în Statele Unite.

Trecerea bunurilor în proprietatea statului: Escheat
Dacă demersurile de căutare nu dau rezultate sau dacă moștenitorii nu își revendică drepturile în termenul prevăzut de lege, poate interveni mecanismul juridic denumit escheat, prin care bunurile trec în proprietatea statului.

Transferul bunurilor către stat:
Instanța succesorală închide procedura și dispune transferul fondurilor rămase, al soldurilor conturilor bancare și al sumelor obținute din vânzarea bunurilor personale sau a bunurilor imobile către trezoreria statului respectiv ori către departamentul competent pentru administrarea bunurilor nerevendicate (State Treasury sau Unclaimed Property Division).

Perioada de păstrare:
Majoritatea statelor nu cheltuiesc imediat aceste fonduri. În schimb, le păstrează, îndeplinind practic rolul de custode al bunurilor.

În unele state, moștenitorii legali pot solicita restituirea bunurilor chiar și după mulți ani și, în anumite cazuri, fără o limită de timp, cu condiția să poată dovedi în mod credibil legătura de rudenie cu persoana decedată.